Wishlist

Cutie cadouSe apropie. Şi toată lumea din jur mă întreabă ce îmi doresc. Ei bine, e cam delicat. Şi mai e şi criza asta peste noi. Şi nu ştiu cum să fac. Pentru că (cum spunea şi Rasebo) anul ăsta nu-mi doresc cadourile pe care le primesc în mod obişnuit de ziua mea (da, asta se apropie). Şosete, maieuri sau alte lenjerii, bluze ori pulovăre, NU! Şi nici un fel de vin ori alte băuturi alcoolice, pentru că eu NU beau. Anul ăsta aspir la altceva, din păcate destul de scump (de fapt, foarte scump). Ideea unui wishlist mi-a venit într-o discuţie cu nişte prieteni, despre cum să faci cadouri practice, cu adevărat utile celor care le primesc. Am ajuns la o concluzie foarte practică în vremurile astea. Şi anume că ar fi bine ca fiecare să aibă o listă cu ce îşi doreşte, iar cei care vor să-i facă un cadou să se inspire de acolo. Evident că dacă vreunul din elementele prezente pe listă e bogat în €-uri sau $ mai mulţi „ofertanţi” se pot alia şi oferi cadoul respectiv împreună. Beneficiarul s-ar bucura mult mai mult şi ar aprecia (folosi) cadoul respectiv şi nu l-ar abandona într-un sertar / dulap / debara.

Voi, cititorii mei constanţi, cum aţi trata subiectul? Eu mi-am făcut un wishlist şi l-am publicat pe blog.

Sursa foto: www.perannum.co.uk

8 Replies to “Wishlist”

  1. Chuck Norris va fi singurul care isi va permite sa mearga la ziua lui Hori in acest an.

  2. Daca (imi) venea Chuck Norris la party nu cred ca eram genul care pune astfel de items pe wishlist. In schimb, te astept pe tine, fara vreo obligatie legata de wishlist. Lista contine lucruri pe care mi le doresc dar nu oblig pe nimeni sa mi le ofere. Pana acum mi-am rezolvat cam singur dorintele prezente in lista…

  3. Sa ma stergi de pe lista ta de prieteni pentru ca eu voiam sa-ti iau un sacou!

  4. Cu draga inima veneam dar nefacand varicela cand eram mic nu pot risca acum cand am lucrari de predat la servici. In alta perioada a anului din prima zi ma priponeam la sebi sa stau si eu in medical vreo 9 zile:)).
    Ramane sa venim weekendul viitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *