După 13 ani

După 13 (treisprezece!) ani în care am fost client fidel am renunțat la Vodafone. Primul meu telefon (și, evident, primul număr GSM) l-am luat pe la sfârșitul lui noiembrie 1997. Apoi peste vreo 3 ani (în septembrie 2000) am fost nevoit să-mi schimb numărul, că mă bâzâia cineva de care nu puteam scăpa.

De ce am renunțat la Vodafone? Păi, pe vremuri, clienții fideli erau foarte bine apreciați: cardul CONNEX LAND era doar unul dintre multele avantaje de a fi abonat CONNEX. Mai veneau minute gratuite, ba chiar și telefoane noi în condiții foarte avantajoase. Asta până s-au copt și din verzi s-au făcut roșii și s-au rebrand-uit. Au dispărut Connex Land, linia de îmbrăcăminte MyX, operatorii umani de la *222 și orice chestie nouă pe care o voiai sau orice modificare în planul tarifar se alegea cu o obligativitate contractuală de minim un an. Clienții fideli nu mai contau. Doar cei noi (dar și pe ăștia îi agățau în contract cu ceva). Nu sunt un client important, nu am avut trafic de voce prea mare (nu am vorbit mai mult de 2h/lună) . Dar costurile lunare mi s-au părut mari în câteva rânduri, ocazii în care am și încercat modificarea abonamentului. Dar opțiunea nu-știu-care nu se pitea modifica online din MyVodafone, aia nu mergea cu abonamentul ales, alaltă era cu contract minim etc. Să nu mai zic de timpii uriași de așteptare în magazinele lor.

Și pentru că acu’ vreo 2 săptămâni am fost la ei în încercarea de a mai reduce din costuri și nu au acceptat modificări sau portare sau trecere pe prepay le-am dat cu SIMurile în bot. Motivele aduse de ei erau evident cele contractuale. Le-am amintit că legea 161 zice altceva ei susțineau că pachetul respectiv a fost la promoție. Eu le-am zis că nu, ei au ținut-o p’a lor. Motiv pentru care am zis unilateral și irevocabil stop joc pentru că nu ei hotăresc ce și cum mi se potrivește mai bine. Tot balamucu’ s-a întâmplat la magazinul lor de pe Moșilor. Ieri mi-am încercat iar norocul dar la magazinul din Ștefan cel Mare. Și, surpriză! Da, puteți opri serviciul de internet pentru că NOI v-am îndemnat să-l folosiți. Numărul acesta, sigur vreți să-l opriți? Nu vreți un alt plan tarifar sau să treceți pe cartelă? Și al doilea număr? Blablabla. Ori consemnaseră că le-am făcut tărăboi în cealaltă prăvălie, ori fiecare magazin are propria politică. Pe scurt, unul din numere l-am închis (era chiar cu SIMul original din 2000), internetul l-am oprit și la doilea număr am schimbat planul tarifar.

Și uite așa am schimbat furnizorul.

2 Replies to “După 13 ani”

  1. Păi tot așa fac și ăștia de la Vodafone. Numai că i-am informat că NU sunt de acord să plătesc un serviciu pe care nu-l folosesc, pe principiul că EU știu ce îmi trebuie și ce nu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *