Digicare de la RCS-RDS: usability fail!

Am vrut să fac o sesizare pe tema descrisă în postul anterior și m-am gândit eu că cel mai bine ar fi s-o fac din contul Digicare unde sunt prezente toate datele mele de abonat la serviciile oferite de RCS-RDS deci m-ar fi identificat oamenii mai ușor pentru rezolvarea situației, fără să-mi mai ceară numărul de la pantofi, grupa de sânge și numărul de nasturi de la cămașă. Din acest cont de client îmi plătesc lunar factura, totul e OK încă de când m-am înregistrat. Dar la sesizări e altfel: Deși majoritatea câmpurilor de identificare a celui care face sesizarea sunt precompletate cu informațiile livrate de client la înregistrarea contului, formularul țipă la apăsarea butonului [Trimite] că numele sau prenumele nu-s completate corect. Am pus capturi mai jos, toate date sunt completate corect, au fost acceptate și validate de sistem la înregistrarea contului.

Am o sugestie pentru cei care au făcut platforma Digicare și pentru cei care se ocupă de întreținerea ei (și nu, nu pot s-o înregistrez online pentru că pe Digicare tocmai descriu că nu merge, iar pe pagina de contact a RCS-RDS nu-mi acceptă link-uri către imagini ca să descriu problema): NU mai verificați câmpurile precompletate ale formularului, oricum sunt needitabile și vin gata completate cu informațiile clientului din contul respectiv. Diacriticile (pentru că probabil aici e chestiunea care scârțâie) au fost acceptate de sistem la înregistrarea contului, de ce nu ar fi acceptate și în acest form, mai ales că charset-ul paginii este UTF-8? Câmpul ID Client ar trebui și el precompletat automat și needitabil pentru reclamagiu (există deja în secțiunea General/Informații cont, numai că aici se cheamă Cod Client), mai ales că în absența lui nu-ți poți face cont pe Digicare. Numărul de contract este irelevant (de ex. eu am mai multe contracte, pentru fiecare serviciu în parte, și la fiecare modificare de serviciu am primit un număr nou) și există deja IDul clientului căruia îi sunt asociate toate contractele/serviciile.

Digicare usability fail!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *