La Salonul Auto București și Accesorii 2012

Veni, vedi și plecat repede.

Înainte de toate, hangarele ROMAERO 106 și 107 NU SUNT potrivite pentru nici un fel de târg/expoziție. Am fost acolo la mai multe evenimente (edițiile trecute ale SAB&A, Print & Sign, Gift Show etc.) și la nici unul nu a fost ok.

Spuneam mai devreme că ediția de anul ăsta a salonului risca să treacă pe lângă mine neobservată. Probabil pentru mulți așa se va și întâmpla. Eu unul nu am văzut nici un fel de promovare a evenimentului. De obicei, în preajma ROMAERO erau afișate pe panourile stradale reclame ale evenimentului, acum nimic. Doar un baner transversal peste intrarea în ROMAERO amintește de eveniment. De azi dimineață și până m-am apucat să scriu materialul ăsta site-ul a revenit dar este neactualizat, în sensul că toate referirile la eveniment sunt la timpul viitor, nimic nu spune că evenimentul este acum în desfășurare, iar imaginile publicate sunt de anul trecut. Cât ar fi costat să facă înainte de deschidere câteva fotografii?

Pe partea expozanților prezența este foarte modestă, printre absențele notabile aș aminti Dacia/Renault, Toyota sau mărcile importante din grupul german VAG (Audi, Volkswagen, Porsche etc.). Seat și Skoda (parte și ele din VAG) au participat prin importatorii Syncro-Alto și Avia Motors. Tot dintre nemțoaice au lipsit și bavarezii (BMW). La ora la care am vizitat eu locația era frig în ambele hangare. Mai toți expozanții dârdâiau (ba chiar am văzut pe cineva care își încălzea mâinile la un spot luminos), iar hostesele înghețaseră și obosiseră după numai 2 ore de la deschidere (vezi mi jos în imagini). Cele două fete de la Autovit ieșiseră la soare cu trocariciul în care se plimbau ca să se încălzească.

Pentru vizitatori locația este destul de accesibilă atât cu RATB cât și cu mașina. Parcagii de la NOK Security sunt însă cam agresivi și mână mașinile ca pe niște vite. Ar trebui să-și revizuiască limbajul și să se pună de acord asupra sensurilor din parcare.

Premierele mondiale cu care s-au lăudat la deschidere sunt sublime dar cam lipsesc (c’mon, încă un SUV – Honda CRV-, asta e premieră?), iar mașinile disponibile pentru drive-test (că cică toate modelele expuse se puteau testa, nu că m-ar fi interesat dar…) nu prea erau.

Poziționarea chiar la intrare a unui roll-up al unui site care se ocupă cu dezmembrări auto este foarte inspirată.

Restul în imagini:

Despre automobilul electric MIA și despre show-ul aerian voi scrie separat.

One Reply to “La Salonul Auto București și Accesorii 2012”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *