După 6 luni și peste 9000 km

BLU tocmai a împlinit 6 luni, ocazie cu care am constatat că are un rulaj de peste 9100 km, mult peste cât obișnuiam să rulez cu Megane (care azi ar fi împlinit 9 ani de la achiziție, iar când l-am abandonat avea 98000 km la bord, adică aprox. 11500 km/an) în condițiile în care nu mi-am schimbat stilul de conducere și nici ritmul în care utilizez mașina.

Recunosc că am trăit într-o ignoranță arogantă cât am avut Megane II. E adevărat că în 2003 era o mașină ‘oață și că avea o echipare generoasă (la vremea aceea, aproape de cea maximă, îi lipseau ESP, plafonul de sticlă și tapițeria integrală din piele) și credeam până am scăpat de ea că e (încă) cea mai tare mașină ever! Dar m-am cam înșelat. E adevărat că era confortabilă, că-i plăcea drumul (dar avea o ușoară tendință supraviratoare – i-o lua fundu’ pă dinainte), că avea un consum nesimțit de redus, cuplu bun la turații mici, foarte manevrabilă în spații mici (direcția asistată electric e sublimă!) dar… avea o personalitate pe care și-a manifestat-o tot mai mult în ultima vreme prin absența tot mai evidentă a fiabilității. Alți (ex)posesori de Megane II mi-au zis că-s chiar norocos c-am ajuns la kilometrajul ăsta… În fine, s-a dat și a venit BLU.

Să-mi explic ignoranța: eram atât de mândru de ce aveam că nu acceptam sub nici o formă că tehnologia mai evoluază (în sensul bun), că sunt alți producători ale căror mașini sunt sau devin mai bune etc. Asta până am început să drive-testez diverse modele din aceeași categorie (medie compactă) de la alți producători. Am avut în martie pentru un weekend prelungit noul (de atunci) Ford Focus. Pfoa! Exemplar! O mașină superbă din TOATE punctele de vedere (sunt îndrăgostit de blocurile lui optice, mai ales de cele din spate). Cusurul: prețul. Am mai plimbat apoi (nu atâți kilometri și nici atât timp dar suficient) Skoda Octavia (super spațiu la interior și un portbagaj uriaș chiar și la versiunea hatchback). Cusur: mașina de bază de cheală rău, plătești pentru orice chestie suplimentară pe care o dorești. Și doar 4 stele la ENCAP. Am mai testat Hyundai i30 și ix20. Ambele veneau cu garanție de 5 ani. Am apreciat designul îndrăzneț și multitudinea de opționale (deși nu prea puteai jongla cu ele), iar la ix20 spațiile multiple de stocare și versatilitatea. Și au mai fost și alte teste. Și l-am citit pe Buhnici din scoarță-n scoarță. Dar nu a fost să fie.

De franțuzoaice nu mai eram interesat, iar la (unele) nemțoaice salivam (e vorba de mașini, da?) dar făceam ca vulpea la struguri și spuneam că nu-s bune (în primul rând din cauza prețului). Asta până s-au aliniat ASTREle de Paști, când am găsit în cutia poștală (de la Iepuraș, Poșta nu prea circulă la noi) un flyer care promova o campanie la toți dealerii Opel. Și uite așa, după ce am prins Rădăcini și l-am stresat pe vânzător (mulțumesc Constatin pentru răbdare) am devenit Happy Astra owner pentru că Wir leben Autos, iar Ich liebe ASTRA.

Ce-mi place:

  • aspectul (e faină!);
  • direcția fermă (e tot asistată electric dar este mult mai fermă și mai responsivă decât la Megane II);
  • spațiul interior (10 cm la lățime și vreo peste 20 cm la lungime aduc un confort la nivelul umerilor și al picioarelor tuturor pasagerilor);
  • ținuta de drum exemplară (nu am insistat s-o duc la limită dar uneori plăcându-mi să iau mai tare serpentinele am constatat că se ține de drum și nu de altceva, aici pot conta noile implementări ale sistemelor de asistență, inclusiv ESP);
  • caroseria rigidă, fermă (franțuzoaica scârțâia din toate încheieturile, asemenea unei corăbii vechi);
  • zgomotul de rulare aproape absent (motor benzinar, gume de vară noi).

Cu ce a trebuit să mă acomodez:

  • cu dimensiunile (e mai lată și mai lungă);
  • cu absența cotierei centrale (mi-a trecut repede, scaunele sunt confortabile, iar levierul schimbătorului este amplasat convenabil);
  • cu consumul (destul de mare la început, acum a scăzut sub 10l/100km în oraș și cam 7-7,5l/100km extraurban);
  • cu liniștea (poate că din acest motiv aveam la început tendința să schimb treptele la turații înalte când începea să se audă motorul);
  • cu cuplul ceva mai mic la turații mici (ASTRA e pe benzină, Megane era Diesel).

Ce i-am pus în plus: alarma VIPER cu remote start.

Ce vreau să-i mai fac: roți de iarnă (jante de tablă și cauciucuri) 205/55/R16 față ce cele de vară cu care e acum (Goodyear, 215/50/R17).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *