Agent dispărut!

Agenția de spionaj RADET-ELCEN anunță cu deosebită lehamite dispariția agentului termic în timpul misiunii de încălzire a cetățenilor pe care o executa în maximă silă.

Hot and Cold

Bă, frate! Azi nu ai nici o scuză. Nici una! Apa a fost chiar mai caldă în zilele în care a bătut Crivățul. Dar azi a fost mai cald afară, cca +4°C, cu soare (d’aia e mai cald în casă…), deci consumul de gaze a fost redus. Zi liberă, consumul industrial de gaze a fost de asemenea redus. ELCEN arde gazu’ de pomană în loc să ardă gazul metan. RADET după ce că e șchiop nu are ce pompa. Apa caldă se cheamă așa doar pentru că are vreo 5°C peste temperatura apei reci. Vă spun că suma temperaturilor celor două abia dacă se apropie de 20°C.

Tot din deliciile vieții la bloc: unui vecin i s-a stricat piuitoarea de gaz sau poate că chiar o fi avut o scăpare. A venit firma lu’ pește prăjit, ceva energo-shit-install și a tăiat gazu’n tot blocu’ nu doar pe verticala vecinului. Suntem programați pentru reparații abia marți pe 17 (azi fiind duminică 15). Bine măcar că cuptorul mi-e electric.

Sunt sigur că toți cei din gașca celor care trebuie să rezolve situațiile astea locuiesc la căsuțe/viluțe cu încălzire proprie și nu înțeleg cum e să nu ai parte de servicii d’astea de bun simț care ne deosebesc de viața rurală din secolul XVIII.

#fireaiadracu #radet #elcen #ceimairecedecataparece #iarnanuicavara #cetateanvesnicnemultumit #ionamvotatpesede

One Reply to “Agent dispărut!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *