Așa cum ziceam și acum un an e tot mai dificil să dai un mărțișor. De fapt nu să-l dai, nu. Ci să-l cauți, să-l găsești și să-l oferi. Am constatat că mărțișoarele tind să devină o obligație mai mult decât o plăcere. Un adevărat calvar pentru unii ofertanți.
Neveste-mii îl iau p-ăsta, așa, la birou îl duc p-ăla și p-ăla, iar mamei dacă ajung…
grăia un client la una din tarabe. Și-i luase uneia o inimioară și se întreba tipul dar ce o să zică cealată că ea n-are inimioară. Ce mai, o adevărată problemă existențială. Și tot mai multe kitsch-uri la tarabe. Și tot mai scumpe. Am mai găsit și furturi de marcă (reprezentantul Apple în Romania n-a reacționat încă deși le-am trimis fotografia). În plus, am auzit azi că sărbătoarea Mărțișorului e revendicată acum de bulgari (care susțin că nu stiu ce babă de-a lor a dat numele lunii Martie și Mărțișorului). Nuuuu, romanii nici n-au existat în istorie și nici zeul lor, Marte.
Hai, să trecem la chestiuni mai faine, mai primăvăratice. Evident, agenda multor bărbați include un număr important de mărțișoare: soții, fiice, surori, mame și alte rude, colege, prietene, cunoscute etc. În zilele astea e greu să iei fiecare nume din agendă și să-i oferi (nu să-i dai!) nu mărțișor. Aici ne ajută minunile tehnicii moderne (internet, blog, email, camera foto etc.) ușurând distribuirea mărțișoarelor.
Doamnelor, domnișoarelor și tuturor femeilor din viață le doresc o primăvară superbă!
Sursa foto (ghiocelul): Morar & More. Șnurul l-am aplicat eu.
Ca freelancer cu acte în regulă trebuie să mai tai și facturi. Pentru facturi PFA există mai multe soluții, unele online (comode pentru că nu trebuie să instalezi nimic pe computer și din acest motiv sunt cross-platform) sau altele offline (am ales varianta asta pentru că nu aș lăsa la alții date sensibile ci le prefer stocate în computerul meu, cu backup-uri controlate de mine). Dintre multele soluții am ales FACTURIS. Mi s-a părut mie ca fiind cea mai potrivită. Și am studiat problema o vreme, am citit review-uri etc. Asta se întâmpla acum vreo trei săptămâni, pe când utilizam un computer mai vechi (dar care m-a servit credincios timp de 4 ani – Fujitsu Siemens AmiloPRO 2055) pe care rulam Windows XP. Facturis, însă costă. Am negociat cu compania producătoare afișarea unui banner de-al lor (se vede, e sus în antet-ul paginii) în schimbul versiunii Facturis Easy. După ce am trecut de problema legală, am luat programul, l-am instalat și am „tăiat” prima factură. E un produs OK deși am ceva comentarii la capitolul ergonomie / usability. Dar, pentru că există prieteni și am un portabil nou acum, am migrat la Windows 7 64bit. Și a trebuit să migrez și cele două softuri pentru activitatea mea de PFA. Saga PS s-a descurcat super (instalat pe noua mașină, apoi suprascris folderul aplicației cu cel de pe mașina veche). Toate datele sunt acolo, aplicația funcționează corect, deși tehnologic este un program scris într-un instrument antic (pentru domeniul IT), Visual FoxPro. Facturis este o aplicație scrisă într-un mediu mai nou, .NET 2.0. Mda. Care nu e suportat pe Windows 7 64bit. Nici pe Vista 64 nici pe XP 64. Culmea e că funcționează pe Ubuntu Linux 9.10 64bit (probabil și pe alte distribuții linux) cu Wine (poate pentru că Wine emulează un mediu Windows de 32bit, nu de 64bit). Numai că oricât aș vrea eu să folosesc Linux Ubuntu, nu pot pentru că niște canadieni s-au gândit să facă aplicațiile lor de grafică doar pentru Windows sau Mac OS. Iar acum, dacă vreau să rulez Facturis, dau de beleaua din imagine. Fie că e proaspăt instalat, ori restaurat din backup-ul de pe calculatorul vechi, ori că îi setez compatibilitatea cu un Windows mai vechi, chiar și dacă îl rulez ca Administrator.
Și acum (după introducerea asta lungă, plicticoasă și tehnică) vine întrebarea: ce fac? Mai țin bannerul lor? Îl dau jos? Oamenii mi-au zis când le-am raportat eroarea, că au în dezvoltare o versiune pentru 64bit, dar asta nu se face peste noapte, sunt sigur. Așadar, ce fac?
Articolul meu anterior a creat câteva dispute. Din păcate, cei care nu au înţeles care-i treba cu lista asta nu comentează pe aici, pe blog. Motiv pentru care trebuie să fac nişte precizări.
Sunt convins că fiecare are o astfel de listă, mai mult sau mai puţin (s)pusă pe hârtie. Fiecare are pe această listă diverse lucruri, de la banalităţi până la chestiuni foarte importante. Lista mea conţine repre pe care eu mi le doresc dar nu oblig pe nimeni să mi le ofere. Sunt nişte repere care mi-ar face traiul mai uşor şi munca mai eficientă, dar viaţa mea nu depinde ele. Mă pot lipsi de oricare dintre ele. În plus, să fim serioşi, uitaţi-vă mai bine la conţinut: primul reper este (nejustificat de) scump. Al doilea este banal. E doar un telefon, e adevarat că e unu’ deştept. Aş putea foarte bine să-l în locuiesc cu un Android Phone (HTC Hero, HTC Magic, Nexus One sau mai bine cu noul HTC Bravo). Şi s-ar putea să o fac. Al treilea şi al patrulea sunt suficient de tehnice încât n-aş lăsa pe nimeni să mi le achiziţioneze. De altfel, toate gadgeturile pe care mi le-am dorit mi le-am achiziţionat singur.
Şi, în încheiere, aviz pentru acest week-end: piticii mei au varicelă (la unu’ e în curs de vindecare, la celălalt d’abia i-a erupt aseară. Eu v-aştept pe toţi, dar numai dacă ignoraţi lista. Şi gătesc ceva bun!
Se apropie. Şi toată lumea din jur mă întreabă ce îmi doresc. Ei bine, e cam delicat. Şi mai e şi criza asta peste noi. Şi nu ştiu cum să fac. Pentru că (cum spunea şi Rasebo) anul ăsta nu-mi doresc cadourile pe care le primesc în mod obişnuit de ziua mea (da, asta se apropie). Şosete, maieuri sau alte lenjerii, bluze ori pulovăre, NU! Şi nici un fel de vin ori alte băuturi alcoolice, pentru că eu NU beau. Anul ăsta aspir la altceva, din păcate destul de scump (de fapt, foarte scump). Ideea unui wishlist mi-a venit într-o discuţie cu nişte prieteni, despre cum să faci cadouri practice, cu adevărat utile celor care le primesc. Am ajuns la o concluzie foarte practică în vremurile astea. Şi anume că ar fi bine ca fiecare să aibă o listă cu ce îşi doreşte, iar cei care vor să-i facă un cadou să se inspire de acolo. Evident că dacă vreunul din elementele prezente pe listă e bogat în €-uri sau $ mai mulţi „ofertanţi” se pot alia şi oferi cadoul respectiv împreună. Beneficiarul s-ar bucura mult mai mult şi ar aprecia (folosi) cadoul respectiv şi nu l-ar abandona într-un sertar / dulap / debara.
Voi, cititorii mei constanţi, cum aţi trata subiectul? Eu mi-am făcut un wishlist şi l-am publicat pe blog.
Sursa foto: www.perannum.co.uk
Yupiiii! Petrecere!
După primul an, în cifre, blogul arată ca în imaginea alăturată.
La aniversare: promit să scriu mai des și mai bine de acum înainte.
Așa cum ziceam și acum un an e tot mai dificil să dai un mărțișor. De fapt nu să-l dai, nu. Ci să-l cauți, să-l găsești și să-l oferi. Am constatat că mărțișoarele tind să devină o obligație mai mult decât o plăcere. Un adevărat calvar pentru unii ofertanți.
Comentarii noi