Lansare: PR-România

S-a lansat portalul PR-România care preia şi extinde resursele dezvoltate şi gazduite până acum de www.praward.ro, vizând în principal trei funcţii: de informare, popularizare şi educare în domeniul strategiilor şi practicilor de PR. Site-ul se adresează în primul rând profesioniştilor de Relaţii Publice, studenţilor preocupaţi de domeniul comunicării de afaceri şi instituţionale şi, nu în ultimul rând, publicului larg interesat de informaţie, analiză, cercetare şi studii de caz în domeniul PR.

Portalul PR Romania este un proiect al Forum for International Communications, fundaţie care organizează din 2003 competiţia Romanian PR Award şi evenimentul Romanian PR Week, impuse drept cele mai importante evenimente de recunoaştere a excelenţei în domeniul comunicării de afaceri din România. Fundaţia coordonează în prezent o cercetare naţională de “Etică în PR”, o serie de programe educaţionale, prelegeri şi dezbateri publice, cursuri şi training-uri de formare profesională şi o serie de întâlniri informale între profesioniştii domeniului.

Proiectul beneficiază de sprijinul celui mai prestigios institut de cercetare de PR din lume, Institute for Public Relations (IPR). Înfiinţat în 1956, IPR a devenit parte a istoriei domeniului încurajând încă de la debut cercetarea şi educaţia în domeniul relaţiilor publice, ambele subsumate sub sloganul: “Ştiinţa din spatele artei relaţiilor publice“.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *