Sash, DJ Dadoo, Paul van Dyke, Armin van Buren, Tiesto, Timo Mass, Paul Oakenfold, Orbital și mulți mulți alții au fost cel puțin influențați dacă nu chiar au avut de învățat de la cei pe care i-am văzut vineri seara într-un concert electrizant. Fondat la Düsseldorf la sfârșitul anilor ’60 grupul cunoscut inițial cu numele Organisation au lansat primul album în 1970 (după unele surse în 1968): Tone Float. Apoi, tot în 1970, grupul lansează albumul Kraftwerk (lb. germană: centrală electrică) sub numele sub care sunt cunoscuți și azi ca pionierii muzicii electronice Kraftwerk. Tot ce a urmat după (synthpop, techno, house, trance, minimal etc.) are la bază muzica nemților de la Kraftwerk. Pot aminti și alți pionieri ai genului (Tangerine Dream, Isao Tomita etc.) dar parcă nici unul nu a influențat muzica modernă așa cum a făcut-o cvartetul german.

Primul meu contact cu muzica lor a fost prin 1982, pe când aveam 9 ani, iar ai mei cumpăraseră primul nostru casetofon, un Siemens, stereo. Uau! Responsabil cu „educația” mea muzicală devenise Cătălin, fratele meu, ce era un audiofil înrăit și care de câte ori ne vizita (nu locuia cu noi și e cu vreo 14 ani mai mare ca mine) îmi aducea câte o casetă audio. Atunci i-am auzit prima pe Jean Michel Jarre, Vangelis, Mike Oldfield, Tangerine Dreams, Isao Tomita, Art of Noise și, desigur, Kraftwerk. Simplitatea, ritmicitatea și repetițiile din piesele germanilor mă fascinau atunci ca și acum. Aveau o muzică departe de piesele comerciale ale timpului și nu prea ușor de consumat de către mase. O muzică pentru audiofilii cunoscători. Și, uite că după un sfert de veac, am avut ocazia să-i urmăresc live! Concertul a avut loc la Sala Palatului. Știind limitele acustice ale sălii și cunoscând muzica cvartetului am avut puțin inima (sau urechea!) îndoită. Dar, n-a fost să fie așa. Dimpotrivă, a sunat perfect. Nemții (deh!) și-au reglat sculele și au compensat toate neajunsurile acustice ale Sălii Palatului (care are aceeași vărstă cu ei!). Nici o reverberație parazită, nici o undă staționară, o dinamică perfectă a sunetului și… quadrophonie! Din informațiile mele este prima reprezentație live din România ce a avut sunet quadro real. Ooooh, și ce bass profund (mai degrabă vibrații subsonice) au fost la Elektro Kardiogramm. A sunat foarte bine, mult peste ce mă așteptam.

Track list-ul din concert a fost (din memorie, s-ar putea să nu fie exact):

• Die mensch machine
• It’s More Fun to Compute
• Tour de France
• Vitamin
• Autobahn
• Computer love
• The Model
• Neon lights
• Showroom dummies
• Radioactivity
• Trans Europe Express
• The Robots
• Numbers
• Computerworld
• Aero Dynamik
• Electro Kardiogramm
• Boing Boom Tschak
• Music non stop

Mi-au plăcut mult versiunea nouă și mult elaborată a Computerwold dar și versurile în limba română (!) la Showroom dummies. Mi-ar fi plăcut să mai aud și Spacelab, Der Telefon Anruf, Dentaku, Abzug, Metall auf metall.

Anul trecut, din păcate, l-am ratat pe Jean Michel Jarre. Anul ăsta, am avut șansa să-i văd pe Kraftwerk. Dacă o mai veni careva din ăia înșirați mai sus, sper să nu-i ratez.

Îi mulțumesc mult lui Cătălin pentru că m-a îndrumat pe calea muzicii bune.

La sfârșit o să amintesc și de mizeria proiecția numită 3D Disco (nu le mai dau link). Nimic în plus față de demostrația de pe site-ul lor. Iar cele trei panouri cu leduri din holul Sălii Palatului, în fața cărora am fost ținuți cam o oră (să-și vândă și Heineken berea) au fost sub orice critică. Ochelarii 3D oferiți pt vizionare aveau filtrul roșu foarte opac și practic ajungeai să vezi proiecția cu un singur ochi (dreptul, prin filtrul albastru). Efectul tridimensional a fost abia perceptibil.