Una din chestiile mult apreciate de francezi (am zis că a început francofonia) este punctualitatea. Poate tocmai pentru că ei nu prea’s în stare să fie punctuali. Și nu se supără. Și mie mi-a trecut repede supărarea cauzată de întârzierea cu vreo 30 de minute a apariției omului serii: Jean Michel Jarre.
Am fost acolo. A fost… LASER, FRATE!
Mai jos, în video, intrarea pe scenă și primele acorduri cu Oxygene.
[youtube 9Urdvqa_us0]
Diseară la Polivalentă. Review după concert.
[youtube xJLm0jHh4b0]
În ziua a doua la B’estfest (de fapt ziua întâi, dar cronologic a fost a doua pentru că numărătoarea a început cu ziua 0) ultimul prezent pe scenă a fost MOBY. Revenit după 13 ani in România (a mai fost în ’96) a reușit ca doar după câteva acorduri să anime publicul cum nu cred că a făcut-o alt artist / altă trupă în ziua asta la B’estfest. Spun nu cred pentru că eu am ajuns pe la sfârșitul (ne)performanței celor de la Motorhead care plictisiseră audiența cu niște zgomote inexplicabile…
Dar să revenim. Aveam ceva temeri legate de accesul în incintă, auzisem/citisem pe forumuri tot felul de speriați care s-au plâns de perchezițiile corporale, controlul bagajelor, accesul cu umbrele și altele. Ei bine, la ora la care am intrat eu (după 21:00) totul a fost simplu (cu excepția insuportabililor de la Motorhead ale căror ultime minute m-au terminat și m-au făcut să mă întreb ce dracu-s ăștia și ce vor…).
Voiam să-l iau pe ăla mare cu mine. Nu, nu e vorba de copil, ci de camera mea Canon 400D. Dar n-am făcut-o, că cică-i profesională (zice organizatorul) și nu-i voie… Și atunci am apelat la ăla micu’, Konica Minolta Z2 (da, doar 4 Mpx, achiziționată în 2004!). La control, am prezentat biletul, l-am arătat bodyguard-ului BGS pe ăla micu ce bine stă el în gentuță și gata. Eram înăuntru!. Simplu. Cred că ăia de se plângeau de controale chiar aveau ceva de ascuns.
Și iată ce am văzut:
Încă poate și ăsta micu, nu? Iată și un video, tot cu el:
[youtube P4dlhuXPK0U]
Disclaimer: Drepturile asupra imaginilor prezentate aparțin organizatorului B’estfest (Emagic entertainment) și nu pot fi reproduse în nici un fel.
Sash, DJ Dadoo, Paul van Dyke, Armin van Buren, Tiesto, Timo Mass, Paul Oakenfold, Orbital și mulți mulți alții au fost cel puțin influențați dacă nu chiar au avut de învățat de la cei pe care i-am văzut vineri seara într-un concert electrizant. Fondat la Düsseldorf la sfârșitul anilor ’60 grupul cunoscut inițial cu numele Organisation au lansat primul album în 1970 (după unele surse în 1968): Tone Float. Apoi, tot în 1970, grupul lansează albumul Kraftwerk (lb. germană: centrală electrică) sub numele sub care sunt cunoscuți și azi ca pionierii muzicii electronice Kraftwerk. Tot ce a urmat după (synthpop, techno, house, trance, minimal etc.) are la bază muzica nemților de la Kraftwerk. Pot aminti și alți pionieri ai genului (Tangerine Dream, Isao Tomita etc.) dar parcă nici unul nu a influențat muzica modernă așa cum a făcut-o cvartetul german.
Primul meu contact cu muzica lor a fost prin 1982, pe când aveam 9 ani, iar ai mei cumpăraseră primul nostru casetofon, un Siemens, stereo. Uau! Responsabil cu „educația” mea muzicală devenise Cătălin, fratele meu, ce era un audiofil înrăit și care de câte ori ne vizita (nu locuia cu noi și e cu vreo 14 ani mai mare ca mine) îmi aducea câte o casetă audio. Atunci i-am auzit prima pe Jean Michel Jarre, Vangelis, Mike Oldfield, Tangerine Dreams, Isao Tomita, Art of Noise și, desigur, Kraftwerk. Simplitatea, ritmicitatea și repetițiile din piesele germanilor mă fascinau atunci ca și acum. Aveau o muzică departe de piesele comerciale ale timpului și nu prea ușor de consumat de către mase. O muzică pentru audiofilii cunoscători. Și, uite că după un sfert de veac, am avut ocazia să-i urmăresc live! Concertul a avut loc la Sala Palatului. Știind limitele acustice ale sălii și cunoscând muzica cvartetului am avut puțin inima (sau urechea!) îndoită. Dar, n-a fost să fie așa. Dimpotrivă, a sunat perfect. Nemții (deh!) și-au reglat sculele și au compensat toate neajunsurile acustice ale Sălii Palatului (care are aceeași vărstă cu ei!). Nici o reverberație parazită, nici o undă staționară, o dinamică perfectă a sunetului și… quadrophonie! Din informațiile mele este prima reprezentație live din România ce a avut sunet quadro real. Ooooh, și ce bass profund (mai degrabă vibrații subsonice) au fost la Elektro Kardiogramm. A sunat foarte bine, mult peste ce mă așteptam.
Track list-ul din concert a fost (din memorie, s-ar putea să nu fie exact):
Mi-au plăcut mult versiunea nouă și mult elaborată a Computerwold dar și versurile în limba română (!) la Showroom dummies. Mi-ar fi plăcut să mai aud și Spacelab, Der Telefon Anruf, Dentaku, Abzug, Metall auf metall.
Anul trecut, din păcate, l-am ratat pe Jean Michel Jarre. Anul ăsta, am avut șansa să-i văd pe Kraftwerk. Dacă o mai veni careva din ăia înșirați mai sus, sper să nu-i ratez.
Îi mulțumesc mult lui Cătălin pentru că m-a îndrumat pe calea muzicii bune.
La sfârșit o să amintesc și de mizeria proiecția numită 3D Disco (nu le mai dau link). Nimic în plus față de demostrația de pe site-ul lor. Iar cele trei panouri cu leduri din holul Sălii Palatului, în fața cărora am fost ținuți cam o oră (să-și vândă și Heineken berea) au fost sub orice critică. Ochelarii 3D oferiți pt vizionare aveau filtrul roșu foarte opac și practic ajungeai să vezi proiecția cu un singur ochi (dreptul, prin filtrul albastru). Efectul tridimensional a fost abia perceptibil.