De mult n-am mai scris p’aci. Dar poate cu izolarea asta în vreme de coronavirus mai bag vreo trăznaie, frustrare, idee bună ori proastă, un review pozitiv sau vreo ironie plină de sarcasm.

Multe chestii umblă zilele astea pă feisbuc ori prin alte părți ale internetului. Unele îs ok, altele însă bat câmpii mai mult sau mai puțin panicard ori împachetează informația cumva cum nu ar trebui să fie.

Una dintre chestiile wow care umblă de câteva zile e o selecție de versuri d’ale lui Adrian Păunescu. Observăm felul absolut bezmetic de transcriere a versurilor (un exemplu mai jos – este o fotografie făcută unui ecran de telefon cu un mesaj cel mai probabil livrat via WhatsApp, iar postarea nu a selectat textul, ci a distribuit poza ecranului de telefon – insert facepalm emoji) și faptul că nu oferă sursa citată.

Chestia m-a făcut al naibii de curios și m-a dus la o concluzie interesantă. Am cătat cu atoateștiutorul Google textul „miroase a carantina peste veac” și am dat astfel de două poezii ale lui Păunescu. Una dintre ele, „Implacabil” din volumul „Iubiți-vă pe tunuri”:

Eu nu mai am puterea să revin,
Nu te acuz, nu-ți fac portret de vină,
nu pot s-adorm, țin ochii în lumină
și tot ce simt nu-i spusă, e destin.

Mă încordez și sufăr umilit,
minciuna universului mă doare;
asimilată răului cel mare
cu-atât mai tristă, cu cât te-am iubit.

Miroase-a carantină peste veac
bolnavii sunt chemați să se supună
la încercarea ultimă, comună,
să li se spună: nu mai aveți leac!

Iar eu te văd, iubita mea cea bună,
cum mergi spre condamnare. Zac și tac.

iar cealaltă, „Bolnavi unanim”:

Și ce-ar fi dacă, într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toții deodată?
Și medici și pacienți
Și părinți și copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi dacă brusc ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea cine pe cine să trateze
Bandaje și paranteze?

Ce-ar fi dacă, în urma dreptului legitim de a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi că ne îmbolnăvim
Și n-avem cui ne adresa, n-avem pe cine chema?

Miroase a carantină peste veac
bolnavii sunt chemați să se supună
la încercarea ultimă, comună,
să li se spună: nu mai aveți leac!

Ce-ar fi dacă, într-o zi blestemată
ne-am îmbolnăvi cu toții deodată?

Prima chestie care mi-a sărit mie’n ochi e autoplagiatul pe care poetul l-a făcut aici. Practic strofa

Miroase a carantină peste veac
bolnavii sunt chemați să se supună
la încercarea ultimă, comună,
să li se spună: nu mai aveți leac!

e utilizată identic în ambele poezii.

Apoi, premoniția… Well mulți scriitori au prezentat/scris idei/teorii care ulterior s-au dovedit (Eminescu e plin, putem să punem și scrierile lui Jules Verne și câte și mai câte!), dar în cazul lui Păunescu nu mi se pare ceva nemaipomenit.

În postările din zilele astea preluarea/transcrierea versurilor s-a făcut absolut haotic.