Legea legilor

A-nceput de ieri să vină / Câte-un mail. / Acum a stat.

Toată lumea, toată media a întors pe toate fețele legea privind stocarea de informații despre serviciile de comunicație utilizate de români. S-au lansat noi teorii conspiraționiste pe tema asta și s-a discutat zeci de minute poate chiar ore pe mai toate radiourile și televiziunile despre lezarea vieții private odată cu punerea în aplicare a legii. Ce s-a pierdut aproape total din vedere este că acest lucru se întâmpla și înainte de legea asta. Toți furnizorii de servicii de comunicații jurnalizează în vederea facturării serviciile “consumate” de clienți. Adică, un furnizor de telefonie (fixă sau mobilă, nu contează) înregistra și până acum sursa, destinația și durata apelului. Aceste informații se regăsesc și pe factura detaliată primită lunar de client. Într-un mod similar, furnizorii de internet au jurnale de trafic. De fapt cam orice sistem informatic modern are implementat un astfel de mecanism (log este termenul tehnic), ba chiar și un computer dintr-o mașină modernă reține diverse mesaje de eroare sau nu. Așadar nimic special până acum.

Ce nu au reținut majoritatea comentatorilor și a conspiraționiștilor este că este că nu se înregistrează/stochează conținutul conversației/comunicării. Păi ar fi nevoie pentru asta de resurse uriașe. Se vor reține doar sursa, destinația, durata convorbirii și (asta e partea nouă) localizarea geografică a părților implicate în coversație.

Oricum, cei care au ceva de ascuns vor continua să facă gargară pe tema asta sau vor trece la porumbei voiajori și la servicii poștale clasice.

Da, și până să-mi dau cu parerea a mai crescut euro: 4.3 lei = 1 €.

(Nu) urăsc RDS

Nu știu dacă să-i urăsc sau nu. Mulți au belele mari cu ei. Eu cred că am noroc, pentru că în afară de o acuză nedreaptă de email abuze când mi-au tăiat țeava (era prin toamna lui 2006, eu făceam o campanie socială și trimiteam un newsletter la vreo 150 de abonați) nu prea am avut probleme cu ei. Utilizez de la ei 4 servicii (Four Play): internet, telefon fix, telefon mobil, CATV. Mai nou m-au imbiat cu o ofertă pare-se meseriașă pe partea de telefonie mobilă. Am vrut să migrez la ei, mai exact să portez cele două numere de Vodafone pe care le am. Numa’ că eu, ca un technical geek ce sunt, dau întâi telefon la steluța lor (*777, dacă nu știați este serviciul lor de client exclusiv Digi.mobil). Și-i întreb de câteva chestii mărunte, zic eu, pentru o rețea 3G:

Eu: Acum utilizez doar servicul de voce. Când vor deveni disponibile și serviciile video și de date?
RDS: Nu vă pot da un răspuns acum. Vă recomand să vă adresați oricărui punct de lucru (caserii) pentru mai multe informații.
Eu: Mda. Rețeaua Digi.mobil funcționează de mai bine de un an. Aveți acorduri de roaming în Uniunea Europeană cu vreo rețea?
RDS: Nu vă pot da un răspuns acum. Vă recomand să vă adresați oricărui punct de lucru (caserii) pentru mai multe informații.

WTF?! Ai vreun răspuns la măcar una din întrebările clienților? Dai și tu dovadă de ceva transparență? Se pare că nu! Sunt experți în a face totul într-un mister total.

Concluzia: am rămas la Vodafone unde am voce, date, roaming pe voce, roaming pe date. Deocamdată.

Cântecelul Kaufland

De voie de nevoie, frecventez magazinul (nu-i pot zice hipermarchet) Kaufland Colentina. E la doi pași de casă, iar dacă am mai multe de cumpărat îmi rezolvă una din problemele mele legate de shoppingul domestic: urăsc să stau la (mai multe) cozi și să intru aici să iau un produs, să intru și dincolo să iau altul ș.a.m.d. În general urăsc acest magazin din mai multe motive. Unul recent este cântecul STUPID și EXTREM DE ENERVANT care se aude de câteva săptămâni în difuzoarele din magazin. Are un text penibil, ceva de genul că ei (Kaufland) fac tot ce pot să ne satisfacă (pe noi clienții), dar că mai și greșesc și să-i iertăm bla bla bla tra la la. Mi se pare o jignire la adresa clienților să dai chestia asta într-un loop infinit. O dai, să zicem, odată pe oră (la cum sună oricum e mult!) dar nu continuuuuuuu. Să-l dea în vestiarele lor și în birourile lor să-i mobilizeze pe angajați. Ce păcat că traficul mă impiedică să mă mai duc la Cora…

[Na, că am scris primul post!]