Guvernul

A văzut cineva ce guvern colorat și plin de specialiști avem?

  • la agricultură, ministru e inginer electronist;
  • unul din consilierii ăstuia este medic ginecolog;
  • la sănătate avem un vânzător de mașini;
  • la tineret și sport (după plecarea hoaței Ridzi) avem o textilistă;
  • la turism avem o blondă;
  • la finanțe avem un inapt incompetent care mai e și prost și incoerent;
  • șef peste toți este un pitic, iar piticul este teleghidat de un marinar.

Și să nu-l uităm pe primarul Bucureștiului: medicul care ne îmbolnăvește pe toți.

Ha?!?!

Later edit (2009-07-19): aflu că incompetentu’ de la finanțe NU are nici o pregătire / experiență în finanțe și sau economie. E inginer…

Bebeshop: încântat de colaborare

Piticilor mei li se pune cu tronc câte un personaj din desene animate. A fost sezonul Cars – Fulger McQueen, apoi s-au crezut Pirații din Caraibe, apoi Peter Pan, apoi (lista e prea lungă, trecem la subiect). Acum e sezonul Toy Storry. Deci caut un Buzz Lightyear și-l găsesc. Sun la Bebeshop, prompți și în aceeași seară am produsul. Berbecul ăla mare îl pierde pe Buzz la Bruxelles în timpul unei plimbări. Tristețe mare. Cât timp eu și berbecu’ eram in Belgia, primește și Prâslea un Buzz (că deh, să nu se supere că frate-su’ are și el nu…). Și de data asta s-au mișcat super-repede. Întorși la București, comandăm iar un Buzz (din același motiv din care l-am comandat pe al doilea). Iar, livrare promptă! Într-o singură săptămână 3 comenzi consecutive (insignifiante, fiecare în parte) emise de noi și onorate prompt de Bebeshop. Așa se face comerțul online!

La Băneasa

Apropo de drumul meu de săptămâna trecută, la aterizare pe Băneasa, același individ a declanșat un conflict verbal între jandarmi și vameși pe de o parte și el cu ai săi de cealaltă parte. Bețivanu’ își aprinsese o țigară, lucru total interzis pe/în toate aeroporturile. Când personalul i-a atras atenția s-a iscat un scandal monstru. Dacă făcea asta la Brussels National Airport înainte de îmbarcare nu cred că scăpa fără cătușe și fața lipită de podea.

Și tot la BBIA, după istoria de mai sus au picat calculatoarele de la controlul frontierei. Două curse aterizaseră la foarte scurt timp (Bruxelles și Bergamo) deci aglomerație pe cinste. Ca să nu se încingă atmosfera și mai tare, vameșii au hotărât să controleze doar vizual pașapoartele.