Horațiu’s

Calul a inspirat dintotdeauna cea mai mare eleganță. Peste tot în lume, în jurul calului s-a creat o adevărată civilizație.

Hermes

Un loc de vis! Situat la cca. 6km de Sighișoara, pe DN14 spre Mediaș / Sibiu, Domeniul Daneș oferă cazare în Pensiune, Centrul Ecvestru sau Han. Mâncarea este excelentă (puțin spus!) atât la restaurantul Pensiunii cât și la Han. Mie mi-a placut mai mult ciorba ardelenească de fasole cu ciolan servită la Han, pentru că avea și tarhon. Porțiile sunt uriașe, chiar și pentru un gurmand ca mine, din acest motiv comandam o porție pentru două persoane. Prețurile de la restaurant sunt rezonabile (doi adulți și doi copii am plătit între 43 și 67 de lei pentru toți patru la un loc la o masă!). Meniul conține în genral specialități ardelenești dar și câteva naționale. Recomandările sunt greu de făcut (toate sunt gustoase) dar propun ciorbele ardelenești cu smântână (cea de pui cu usturoi sau cea cu perișoare). Ca fel doi, rulada de pui umplută cu prune, sau tocana Dracula sau orice altceva, iar ca desert (mmmm, îmi plouă-n gură!) papanașii (se servesc doar la Pensiune, sunt delicioși și, atenție, uriași) sau merele coapte în aluat (se găsesc doar la Han).

Ca activități recreative Domeniul oferă piscină (situată chiar lângă Pensiune), posibilitatea de a vizita o mini-fermă de animale (sau mini-zoo) și activități ecvestre. De fapt, pe Domeniul Daneș totul se întâmplă în jurul calului. Turiștii sunt inițiați în călărie sau tainele îngrijirii cailor. Cei experimentați pot călări în manej sau pe traseu atât ponei (pentru copii) cât și cai (copii peste 10 ani și adulți). În funcție de vreme se mai pot face plimbări cu trăsura ori sania trasă de cai.

În afară de activitățile de pe Domeniu, se mai pot vizita Cetatea Sighișoarei (6 km), a Mediașului (30 km), Biserica fortificată Biertan. De altfel, Biertan face parte dintr-o serie de șapte cetăți / biserici fortificate din ținutul Siebenburg (șapte cetăți, lb. germană) în mijlocul căruia se află Domeniul Daneș.

Este a doua vacanță petrecută la Daneș. Anul trecut am stat la Han, anul acesta la Pensiune. Cazarea la Pensiune este peste condițiile oferite de Han, dar și la Han ne-am sințit foarte bine. Două chestiuni am de reproșat cazării: deși am solicitat cazare în apartament (pentru spațiul generos oferit) și, cu toate că aveam loc suficient de dormit, mi-a fost băgat pe gât un pat suplimentar (inițial două, dar am negociat!) cu costul aferent. Patul din dormitor este uriaș, am dormit toți patru și în paturi mai mici decât ăsta, iar apartamentul are și o canapea în sufragerie și spațiu suficient pentru o saltea gonflabilă (pe care o aveam în bagaj). A doua chestiune este calitatea mediocră a hârtiei igienice disponibilă la toaletă. În rest totul este așa cum trebuie să fie serviciile în turism. Toți sunt zâmbitori, serviabili, cooperanți.

Cine dorește cazare pentru lunile iunie-septembrie ar fi bine să facă rezervarea încă din martie.

Am fost la Satu Mare pentru un weekend. Pentru cine nu știe, aici m-am născut și locuit până la 6 ani. Apoi, în fiecare vacanță petreceam cel puțin o săptămână la Satu Mare (depindea de durata vacanței și de mersul în tabere). Erau vacanțe superbe, petrecute alături de bunici, surorile mamei și veri. Bunicul meu avea grijă să nu mă plictisesc. Bine, nu era singurul, dar metodele sale erau diferite de ale celorlalți. Timpul petrecut cu el era un fel de odihnă activă. Lucra ca fochist la o centrală termică și mergeam cu el „la cazane” și-mi găsea mereu ceva de meșterit. Ba incropeam un cărucior, ba reparam ceva, mereu era ceva de făcut. Apoi, s-a întâmplat ceva… Bătrânul s-a îmbolnăvit și… vara lui ‘88 n-a mai fost la fel… Vizitele s-au rărit pentru că și bunica era tot mai slăbită, dar și alte preocupări au pus stăpânire pe viața mea. Ultima oară am fost la Satu Mare în 2000, între două trenuri. Plecase și bunica…

Peste ceva timp, mi-am dorit să (re)vizitez orașul natal, dar ca turist. Lucru imposibil, pentru că într-un oraș de talia lui Satu Mare toată lumea se știe cu toată lumea și aș fi fost detectat imediat. Ocazia unei vizite (scurte) s-a ivit la începutul lunii august. Am regăsit orașul neschimbat și transformat, în același timp. Am fost plăcut impresionat de revitalizarea Grădinii Romei și a Pieței Libertății, care pe parcusrsul anilor ‘90 s-au cam degradat. În Grădina Romei (sau în lb. maghiară, Kossuth Kert – gradina lui Kossuth) am găsit o învârtitoare d’aia veche pusă prin anii ‘80 dar și trenulețul ce dădea ocol parcului, trenuleț tras acum pe o linie moartă, sau optimist spus: expus pentru aducere aminte. Gata cu nostalgia! Trenulețul a fost înlocuit de un vehicul electric (deci nepoluant) care rulează pe aleile parcului, iar jucăriile pentru copii au fost înlocuite cu unele moderne. În afara Grădinii, unul alt loc care m-a atras întotdeauna ca copil a fost Turnul Pompierilor. Cât am fost mic, nu l-am putut vizita pentru că era într-o stare precară și era închis. Dar a fost renovat în 2005 și deschis publicului larg. Așadar, am urcat mai mult de 30m pe o scară spirală îngustă, până la platforma de pe care am avut parte de o panoramă extraordinară.

A fost o vizită foarte scurtă, cu un program foarte condensat (revederea cu rudele, plimbările în oraș) dar extrem de binevenită și pe care aș repeta-o într-o altă ocazie, acordându-i ceva mai mult timp.

Nu fumați! | No smoking! | Ne pas fumer! | Nicht rauchen! | Sigara içmeyin! | Non fumare! | No fume!

Fumezi ca turcu’? Ei bine pân’aici ți-a fost! În Turcia s-a interzis de ieri fumatul în TOATE cafenelele, barurile, restaurantele și alte localuri de gen. Aviz nesimțiților turiștilor români care își petrec vacanța în zonă. Și nu ripostați! Patronul localului riscă închiderea prăvăliei și o amendă de vreo 2600 €, iar fumătorul un sejur fără stele la răcoare (unde, evident, fumatul e interzis!) Turcia este o țară de fumători prin tradiție: o treime din populație fumează, iar în rândul bărbaților mai mult de jumătate sunt fumători. Cu toate astea au putut da o lege care să interzică fumatul în locurile publice, baruri, cafenele și restaurante. 95% din populația turcă susține legea deși proprietarii de localuri se tem de scăderea numărului de clienți.

Îmi doresc ca acest lucru să se întâmple și pe meleagurile noastre, unde patronii de localuri preferă să scrie pe ușă „local pentru fumători” decât să educe populația împotriva fumatului (și, cică, să piardă clienți).

Sursa: bbc.co.uk

Apropo de drumul meu de săptămâna trecută, la aterizare pe Băneasa, același individ a declanșat un conflict verbal între jandarmi și vameși pe de o parte și el cu ai săi de cealaltă parte. Bețivanu’ își aprinsese o țigară, lucru total interzis pe/în toate aeroporturile. Când personalul i-a atras atenția s-a iscat un scandal monstru. Dacă făcea asta la Brussels National Airport înainte de îmbarcare nu cred că scăpa fără cătușe și fața lipită de podea.

Și tot la BBIA, după istoria de mai sus au picat calculatoarele de la controlul frontierei. Două curse aterizaseră la foarte scurt timp (Bruxelles și Bergamo) deci aglomerație pe cinste. Ca să nu se încingă atmosfera și mai tare, vameșii au hotărât să controleze doar vizual pașapoartele.

Săptămâna trecută am zburat cu Blue Air până la Bruxelles și înapoi. Zborul super OK, echipajele (și piloți dar și însoțitori de bord) impecabile. Problema (pe cursa de întoarcere) a fost un grup de pasageri melteni, probabil de prin Călărași (își explicau doi dintre ei, în limba franceză(!), cam pe unde e Călărașiul). În grupul ăsta destul de zgomotos (dar suportabil, dacă ar fi fost numai asta) s-a detașat un meltean (există în franceză cuvântul ăsta?) pe care-l observasem încă înainte de îmbarcare. Era greu să nu observi sticla de ceva wiskey din dotare și limbajul foarte colorat la adresa personalului aeroportuar și al echipajului. Deși Zaventem este un aeroport cu reguli extrem de stricte, ăsta și cu grupul său s-au strecurat cumva până în avion. Aici individu’ a fost “victima” efectului băuturilor îngurgitate motiv pentru care a avut un comportament total nepotrivit (mamă, ce elegant am spus-o!). Blue Air depune eforturi (și chiar reușește) să presteze servicii de transport aerian de calitate. Păcat că sunt astfel de (nu le pot spune) pasageri care fac praf munca companiei.

Mulțumesc Blue Air pentru sponsorizarea integrală a biletului puștiului meu și parțială a biletului meu (călătoria a avut scop medical).