Acrobație auto

Sâmbătă l-am văzut pe ăsta, căzut în șantierul abandonat al pasajului inutil Mihai Bravu – Splaiul Unirii.

acrobatie-pasaj-mihai-bravu-splai

Nu știu cum a făcut dar era căzut pe stânga mașinii. A ajuns cumva pe contrasens? A făcut vreo piruetă? Renault Fluence poate face drift-uri d’astea? Părerea mea e că vina nu e numai a viteazului șofer ci și a primăriei, a administrației drumurilor și a poliției rutiere. Pasajul acela este inutil, iar șantierul abandonat încă de acum un an nu face decât să încurce traficul. Zona este periculoasă, vizibilitatea noaptea sau pe ceață ori precipitații este redusă, iluminatul public este dezafectat, iar semnalizarea rutieră provizorie (pusă odată cu șantierul) s-a alterat.