La Băneasa

Apropo de drumul meu de săptămâna trecută, la aterizare pe Băneasa, același individ a declanșat un conflict verbal între jandarmi și vameși pe de o parte și el cu ai săi de cealaltă parte. Bețivanu’ își aprinsese o țigară, lucru total interzis pe/în toate aeroporturile. Când personalul i-a atras atenția s-a iscat un scandal monstru. Dacă făcea asta la Brussels National Airport înainte de îmbarcare nu cred că scăpa fără cătușe și fața lipită de podea.

Și tot la BBIA, după istoria de mai sus au picat calculatoarele de la controlul frontierei. Două curse aterizaseră la foarte scurt timp (Bruxelles și Bergamo) deci aglomerație pe cinste. Ca să nu se încingă atmosfera și mai tare, vameșii au hotărât să controleze doar vizual pașapoartele.

Blue Air – review

Săptămâna trecută am zburat cu Blue Air până la Bruxelles și înapoi. Zborul super OK, echipajele (și piloți dar și însoțitori de bord) impecabile. Problema (pe cursa de întoarcere) a fost un grup de pasageri melteni, probabil de prin Călărași (își explicau doi dintre ei, în limba franceză(!), cam pe unde e Călărașiul). În grupul ăsta destul de zgomotos (dar suportabil, dacă ar fi fost numai asta) s-a detașat un meltean (există în franceză cuvântul ăsta?) pe care-l observasem încă înainte de îmbarcare. Era greu să nu observi sticla de ceva wiskey din dotare și limbajul foarte colorat la adresa personalului aeroportuar și al echipajului. Deși Zaventem este un aeroport cu reguli extrem de stricte, ăsta și cu grupul său s-au strecurat cumva până în avion. Aici individu’ a fost “victima” efectului băuturilor îngurgitate motiv pentru care a avut un comportament total nepotrivit (mamă, ce elegant am spus-o!). Blue Air depune eforturi (și chiar reușește) să presteze servicii de transport aerian de calitate. Păcat că sunt astfel de (nu le pot spune) pasageri care fac praf munca companiei.

Mulțumesc Blue Air pentru sponsorizarea integrală a biletului puștiului meu și parțială a biletului meu (călătoria a avut scop medical).

Pe scurt!

  • am fost și eu la Santana, dar e prea târziu să mai scriu despre asta. Pe scurt: foarte tare!
  • de la concert, mi-am luat bagajele și am sărit în avion, direcția Bruxelles. L-am dus pe fi’miu ăl mare la control post-transplant. Totul e bine.
  • am revenit acasă, multe chestii domestice de rezolvat.

Revin cu forțe proaspete!