Category Archives: Turism & Travel

Week-end bulgăresc de Valentine

Am fost de vineri și până duminică la Veliko Târnovo (Велико Търново în bulgărește sau Veliko Turnovo, în transcrierea engleză), în Bulgaria. De fapt ne-am cazat în Arbanasi (Арбанаси) la Winepalace Hotel (Винпалас Хотел), un sătuc la vreo 3-4 km depărtare de Veliko Turnovo. Denumirea latină a hotelului este incertă, chiar pe site-ul lor găsești trei variante: Winepalace, Winpalace și Vinpalas. Personal aș alege ultima variantă având în vedere denumirea bulgărească. Și cu această nelămurire privind denumirea hotelului am terminat singura parte “rea” legată de cazare. În rest numai cuvinte de laudă, personalul amabil, zâmbitor, serviciul OK, camere curate, WiFi (dar nesecurizat), semnal GSM în zonă pentru posesorii de roaming. Arbanasi, ca localitate, cred că există doar pentru a completa locurile de cazare pentru turiștii care merg la Veliko Turnovo. În tot satul există facilități de cazare de toate gusturile și nivelurile. Recomandabil pentru sezon puțin mai cald pentru plimbări și vizite la cele câteva obiective turistice din zonă. Este un loc foarte liniștit.

Mâncarea? Oh, mamă! Orice specialitate bulgărească, de la salate și pană la desert, trecând prin supe și mâncăruri gătite te face să te lingi pe degete. Deși durează mai mult până sunt servite recomand feluri gătite tradițional în vase de pământ. În majoritatea locurilor din Veliko Turnovo și din Arbanasi se mănâncă foarte bine și la prețuri mai mult decât rezonabile, iar porțiile sunt mari. Am fost un grup de 10 adulți, majoritatea mâncăcioși, iar cea mai scumpă masă de la care ne-am ridicat cu burțile așa de pline de abia ne mai mișcam a fost cam 135 leva. Da, cca. 350 lei pentru toți la un loc, incluzând mâncare și băutură! Și apropo de băutură (eu nu beau, este alegerea prietenilor mei din grup): dintre mărcile locale de bere alegeți Kamenitza.

Avantaje față de destinațiile românești de turism de weekend: cca 180 km față de București, asemenea Brașovului; prețuri bune la cazare și masă (raportat la calitate și cantitate), servicii de calitate, liniște, civilizație. Aș mai adăuga absența câinilor maidanezi și a căcatului rahatului lăsat de ăștia sau de câinii cu stapân pe trotuar, traficul civilizat și destul de lejer (în BG). Atenție: în Veliko Turnovo multe străzi sunt înguste și sunt foarte multe sensuri unice, iar parcarea trebuie făcută doar în locuri amenajate (cu plată sau fără), altfel se ridică mașinile parcate ilegal. Și legat tot de trafic apar dezavantajele: două segmente drum (Jilava – Adunații Copăceni și vama Giurgiu – Podul nesimțirii Prieteniei – vama Ruse) sunt într-o stare jalnică. Ar mai fi de adăugat că traversarea podului se plătește (deși este într-o stare jalnică și fiind între două state ale UE e cam ilegală taxa de utilizare a podului). Costul taxei ilegale este de cca 25 lei (sau echivalent în € sau leva) pentru autoturisme. La bulgari trebuie achiziționată vigneta (road tax) pentru numărul de zile petrecut în BG. Se găsește imediat după pod sau la benzinării. E bine să respectați restricțiile de viteză din BG, deși sunt cam enervante, dar radarele sunt frecvente iar polițiștii bulgari cam șpagagii.

Concluzie: o destinație de weekend care merită. La vară o să încerc și cu copiii, dar pentru un sejur ceva mai lung.