Când am intrat prima oară într-un magazin Decathlon am făcut-o cu un oarecare scepticism: mi se părea neobișnuit să poți lua din raft/rastel un produs oarecare (velo/sport/camping) pe care să-l testezi liber în spațiul magazinului. Și fără obligația de a-l cumpăra după asta! Dar m-am acomodat rapid, ideea mi s-a părut genială și mi-ar place să fie la fel și la alți retaileri. Acum mă duc cu plăcere la Decathlon deși magazinele lor sunt cam departe.
Prin martie mi-am luat de la ei ceva fain: b’Twin 7, de 28″. Bicicleta e OK, rulează fin, e confortabilă. Pentru că în condițiile de garanție (5 ani cadrul, 2 ani celelalte repere – cine mai oferă așa ceva?) spun că în intervalul 3-6 luni de la achiziție este obligatorie o revizie (oferită gratuit de Decathlon) m-am prezentat cu Dedalus (nu are nici o legătură cu Daedalus) la control. Le-am spus de niște mărunțișuri pe care aș vrea să le verifice dar mai ales că aș vrea ca frâna față să fie mai fermă. Meșterii (în realitate sunt niște puștani dar sunt pasionați și pricepuți) mi-au schimbat manetele pentru ambele frâne și saboții, iar acum bicicleta frânează ferm. Nu au comentat nimic (nu că ar fi avut de ce), deși frânele sunt consumabile la alți furnizori velo și nu-s acoperite de garanție. Totul a fost gratuit. În plus, am dus și bicicleta unuia dintre pitici, care nu este o marcă din rețeaua Decathlon, tot pentru frâne. Au reglat-o pe loc și… gratuit. Îl recomand cu căldură pe puștanul de la Decathlon Pallady care nu s-a lăsat până când nu a fost mulțumit de funcționarea bicicletei.