Autorul afirmației din titlu este ori prost ori e manelist! Cum dracu’ poți susține așa ceva? Chiar nu mai avea cu ce să se dea pe sticlă? Nu de alta, dar ieri toate buletinele de știri numai despre asta au vorbit! După ce că nu mai ai loc de ei pe stradă, ori la Pro TV sau pe orice alt canal TV, după ce erdeeșu a băgat în grilă un program d’asta (mânca-ți-aș!), vine acum marinaru’ șef și aruncă afirmația asta. Mie ca președinte mi-ar fi rușine! Dar el nu-i președinte e bulibașă! Dacă se trezește careva să zică că acest articol este calomnios la adresa bulibașei Băsescu, atunci suntem chit, pentru că și eu consider că același șef de trib nomad mă calomniază zilnic prin mizeriile socială și umană pe care le susține în țara rromânească (nu e greșeală, sunt doi de r).
În Sighișoara văsusem sub Cetate o prăvălie de suveniruri unde se găseau tricouri cu inscripția „Anti-manelist convins!”. Se pot cumpăra și din București?