Category Archives: Personale

Mărțișor? Nu, mulțumesc! Mai bine flori

De vreo trei – patru ani, poate chiar mai mult, e tot mai greu să cumperi un mărțișor. Și, din păcate, tot mai scump. În plus, chiciul mărțișorul poate avea o soartă obscură: nu e purtat, rămânând ascuns prin vreun sertar, sau e oferit mai departe… Ori, mai rău, va fi purtat oarecum din obligație ca să nu fie rănit orgoliul celui care l-a oferit. Nu e bine. Mărțișoarele recente sunt cumplite ca design. Am văzut la tarabe, zilele astea, chiar tot felul de mizerii care nu au nici o treabă cu Mărțișorul. N-am ajuns la Muzeul Țăranului să le văd pe cele rustice.

floridemartisor Din acest motiv, ofer flori. De la ghiocei și până la orhidee. Tuturor fetelor, doamnelor din viața mea. Știu, pare prea simplu, dar măcar așa am garanția că cea care le primește se va bucura. Ca să nu pierd ideea de Mărțișor, atașez binecunoscutul șnur la florile oferite. Tip: acolo unde „concentrația” de doamne este mare, funcționează și o cutie de bomboane oferită grupului respectiv.

(sursa foto)

Așadar, dragele mele: vă doresc să fiți iubite, dorite, fericite și să aveți o primăvară faină!

:*)

Panică la os!

Eram aseară singur cu piticii mei și ne vedeam fiecare de ale lui: ei se băteau pe jucau cu mașinuțe și trenulețe, iar eu îmi băteam capul cu o chestie extra-job. Vine la mine zmeul cel mare și cere la toaletă. Îl duc la baie, îl așez pe veceu, și mă întorc la computer să mai fac din norma de click-uri. N-ajung bine la birou că din baie, țipă Sebi aproape plângând:

– Taaati, taaaaaaati!… Uite ce am păsssit! Uite tati…

(Da, da, e cam ssâssâit, piticul). Mă întorc la baie, aproape în fugă întrebându-mă ce putea să se întâmple, mai ales că nu avea cum să se scape pe el…

– Ce-i mă, ce-ai pățit?

– Uite! La pussulică… Mi-a intlat un oss în pussulică, tati... zise, arătând spre subiectul aflat în plină și primă erecție conștientă.

Îmi venea să pic pe jos de râs! M-am abținut greu, și cu un zâmbet larg i-am explicat că asta e, că din când în când mai intră ossul și că e normal la băieți. Nu pot descrie fața mirată pe care o afișase…

Cum și de ce a început criza financiară

Istorioară preluată de pe psihoterapie.net.

A fost odată ca niciodată un biet lustragiu care își câștiga existența, da, ați ghicit, lustruind pantofii domnilor care intrau și ieșeau dintr-o clădire impozantă din centru. Niciodată n-a știut exact ce clădire este aceea în fața căreia lucra de ani de zile. Poate era o bancă, poate era bursa, poate vreun minister important, însă domnii bine îmbrăcați care intrau acolo opreau adeseori la el pentru a-și lustrui pantofii.
Lustragiul nostru era priceput în ceea ce făcea, folosea numai cremă de pantofi de cea mai bună calitate și era vesel și optimist. Într-un cuvânt era mulțumit cu munca lui, iar clienții săi la fel, așteptându-și răbdători rândul la lustruit.
Într-o zi, însă, s-a oprit la el un client nou, mai deosebit de ceilalți care l-a intrebat prietenos:
– Ce faci aici? Ce-i cu tine așa de vesel? Nu ți-a spus nimeni de criza financiară?
Ce-i drept nu-i spusese nimeni, nici unul dintre domnii aceia bine îmbrăcați care intrau în bancă sau ce-o fi fost acolo, probabil toți la curent cu criza.
– Poate nu le pasă de tine sau poate n-au avut suflet să îți spună însă criza financiară e pe drum și ne va afecta absolut pe toți, nu va scăpa nimeni, nici măcar tu, un biet lustragiu. Așa că dacă ai un dram de minte îți iei măsuri din timp, ca să nu fi luat pe nepregătite. Aceasta e meseria mea, sunt expert, știu ce vorbesc.
 După plecarea domnului binevoitor lustragiul nostru rămase pe gânduri. Poate că într-adevar nici unul dintre clienții lui nu îl considerase demn să fie pus la curent cu criza financiară. Noroc cu domnul cel prietenos care îi voia binele. Așa că lustragiul a început să ia măsuri încât să nu fie luat pe nepregătite de criza financiară. Pentru început folosea mai puțină cremă de pantofi și mai slabă calitativ. Apoi a început să aloce mai puțin timp fiecărui client, după cum se spune time is money. A început să socializeze mai puțin cu aceștia, criza e criză, nu mai e timp de small-talk. Preocupat de criza financiară devenise îngândurat, tăcut și isi făcea treaba de mântuială. Așa că încetul cu încetul clienții care erau fideli și cărora le placeau veselia și calitatea muncii lustragiului au început să se rărească. Iar lustragiul nostru cu fiecare client pierdut era mulțumit într-un fel ciudat că domnul cel binevoitor a avut dreptate.
– Ce m-aș fi făcut dacă expertul nu m-ar fi prevenit la timp? Acum aș fi fost probabil luat pe nepregătite de criza financiară.

Morala? Părerea mea este că da, suntem în criză financiară și că acest lucru era iminent. Dar mai cred că dacă presa nu ar fi amplificat / exagerat / dramatizat situația, blocajul nu s-ar mai fi produs sau macar n-ar mai fi fost atât de sever și am fi trecut mai ușor peste. Din păcate, am câțiva buni prieteni blocați de criza asta de 2 lei (unul cu un mic proiect imobiliar și altul cu o mică fabrică de mobilă). Pentru că pei cei mici îi lovește cel mai tare…