După ninsoarea sănătoasă de acum o săptămână Megane al meu arăta ca în imaginile de mai jos. Problema nu a fost deszăpezirea mașinii ci ieșierea din sau intrarea în parcare. Pentru că deși parcarea are cam 45 de locuri, de ieșit la curățat mașinile au ieșit numai vre-un sfert dintre proprietari și doar vreo doi sau trei și-au curățat porțiunea de alee de acces din fața mașinii.
Am vrut să „deturnăm” un bobcat să împingă zăpada de pe centru și s-o salte peste gard, în spațiul verde, dar n-a fost chip. În mod inexplicabil nici sunând la firme care închiriază astfel de utilaje n-am avut succes, deși am fi plătit pentru prestația respectivă. Ploaia ne-a ajutat topind munții de zăpadă, dar acum e nevoie de plute și bărci ca să ajungem la mașini…