Satu Mare, regăsit

Am fost la Satu Mare pentru un weekend. Pentru cine nu știe, aici m-am născut și locuit până la 6 ani. Apoi, în fiecare vacanță petreceam cel puțin o săptămână la Satu Mare (depindea de durata vacanței și de mersul în tabere). Erau vacanțe superbe, petrecute alături de bunici, surorile mamei și veri. Bunicul meu avea grijă să nu mă plictisesc. Bine, nu era singurul, dar metodele sale erau diferite de ale celorlalți. Timpul petrecut cu el era un fel de odihnă activă. Lucra ca fochist la o centrală termică și mergeam cu el „la cazane” și-mi găsea mereu ceva de meșterit. Ba incropeam un cărucior, ba reparam ceva, mereu era ceva de făcut. Apoi, s-a întâmplat ceva… Bătrânul s-a îmbolnăvit și… vara lui ’88 n-a mai fost la fel… Vizitele s-au rărit pentru că și bunica era tot mai slăbită, dar și alte preocupări au pus stăpânire pe viața mea. Ultima oară am fost la Satu Mare în 2000, între două trenuri. Plecase și bunica…

Peste ceva timp, mi-am dorit să (re)vizitez orașul natal, dar ca turist. Lucru imposibil, pentru că într-un oraș de talia lui Satu Mare toată lumea se știe cu toată lumea și aș fi fost detectat imediat. Ocazia unei vizite (scurte) s-a ivit la începutul lunii august. Am regăsit orașul neschimbat și transformat, în același timp. Am fost plăcut impresionat de revitalizarea Grădinii Romei și a Pieței Libertății, care pe parcusrsul anilor ’90 s-au cam degradat. În Grădina Romei (sau în lb. maghiară, Kossuth Kert – gradina lui Kossuth) am găsit o învârtitoare d’aia veche pusă prin anii ’80 dar și trenulețul ce dădea ocol parcului, trenuleț tras acum pe o linie moartă, sau optimist spus: expus pentru aducere aminte. Gata cu nostalgia! Trenulețul a fost înlocuit de un vehicul electric (deci nepoluant) care rulează pe aleile parcului, iar jucăriile pentru copii au fost înlocuite cu unele moderne. În afara Grădinii, unul alt loc care m-a atras întotdeauna ca copil a fost Turnul Pompierilor. Cât am fost mic, nu l-am putut vizita pentru că era într-o stare precară și era închis. Dar a fost renovat în 2005 și deschis publicului larg. Așadar, am urcat mai mult de 30m pe o scară spirală îngustă, până la platforma de pe care am avut parte de o panoramă extraordinară.

A fost o vizită foarte scurtă, cu un program foarte condensat (revederea cu rudele, plimbările în oraș) dar extrem de binevenită și pe care aș repeta-o într-o altă ocazie, acordându-i ceva mai mult timp.