[youtube maP9nOf5uWs]
Ca în fiecare zi de luni din ultima vreme. Să aveți spor în trafic!
[youtube maP9nOf5uWs]
Ca în fiecare zi de luni din ultima vreme. Să aveți spor în trafic!
Pe bune! Am fost la oficiul poștal de lângă mine, dau scrisorica cu înștiințarea de plată și cardul VISA (văzusem că operatoarea avea un POS acolo) dar primesc un răspuns sec: „Nu puteți plăti cu cardul!”. Întreb de ce, mai ales că acum un an am plătit cu cardul, și mi s-a explicat că nu se poate. Tot sec. Peste câteva zile, revin la același oficiu, cu numerar. „Nu ne merge softu. Reveniți!” Încerc la un alt oficiu poștal, nici acolo nu le mergea softu. Cică de vreo două săptămâni. Mă întreb dacă ăsta e vre-un semn, poate că nu trebuie să plătesc dările respective…
În altă ordine de idei, să nu ne mirăm că la mijlocul lui martie vom vedea la știri transmisiuni live cu înghesuiala de la poștă cu cei care se vor îngrămădi să plătească în ultima clipă. Și asta, dacă le-o merge softu.
După ninsoarea sănătoasă de acum o săptămână Megane al meu arăta ca în imaginile de mai jos. Problema nu a fost deszăpezirea mașinii ci ieșierea din sau intrarea în parcare. Pentru că deși parcarea are cam 45 de locuri, de ieșit la curățat mașinile au ieșit numai vre-un sfert dintre proprietari și doar vreo doi sau trei și-au curățat porțiunea de alee de acces din fața mașinii.
Am vrut să „deturnăm” un bobcat să împingă zăpada de pe centru și s-o salte peste gard, în spațiul verde, dar n-a fost chip. În mod inexplicabil nici sunând la firme care închiriază astfel de utilaje n-am avut succes, deși am fi plătit pentru prestația respectivă. Ploaia ne-a ajutat topind munții de zăpadă, dar acum e nevoie de plute și bărci ca să ajungem la mașini…
Articolul meu anterior a creat câteva dispute. Din păcate, cei care nu au înţeles care-i treba cu lista asta nu comentează pe aici, pe blog. Motiv pentru care trebuie să fac nişte precizări.
Sunt convins că fiecare are o astfel de listă, mai mult sau mai puţin (s)pusă pe hârtie. Fiecare are pe această listă diverse lucruri, de la banalităţi până la chestiuni foarte importante. Lista mea conţine repre pe care eu mi le doresc dar nu oblig pe nimeni să mi le ofere. Sunt nişte repere care mi-ar face traiul mai uşor şi munca mai eficientă, dar viaţa mea nu depinde ele. Mă pot lipsi de oricare dintre ele. În plus, să fim serioşi, uitaţi-vă mai bine la conţinut: primul reper este (nejustificat de) scump. Al doilea este banal. E doar un telefon, e adevarat că e unu’ deştept. Aş putea foarte bine să-l în locuiesc cu un Android Phone (HTC Hero, HTC Magic, Nexus One sau mai bine cu noul HTC Bravo). Şi s-ar putea să o fac. Al treilea şi al patrulea sunt suficient de tehnice încât n-aş lăsa pe nimeni să mi le achiziţioneze. De altfel, toate gadgeturile pe care mi le-am dorit mi le-am achiziţionat singur.
Şi, în încheiere, aviz pentru acest week-end: piticii mei au varicelă (la unu’ e în curs de vindecare, la celălalt d’abia i-a erupt aseară. Eu v-aştept pe toţi, dar numai dacă ignoraţi lista. Şi gătesc ceva bun!